Aerul conditionat - Ce este?

Ce reprezinta climatizarea


Climatizarea (aerul conditionat) se realizeaza prin intermediul unor instalatii speciale, care modifica si controleaza conditiile de temperatura din spatii inchise (locuinte, birouri, mijloace de transport).


Istoric aer conditionat


Racirea aerului din incaperi a aparut inca din vechime, in Egipt. Prima forma de „aer conditionat" a fost un sistem de conducte cu apa rece in pereti. Termenul actual de „aer conditionat" a fost folosit pentru prima oara la inceputul secolului 20, de catre Stuart Cramer (inginer din industria textila). Acesta a testat diverse moduri de a controla efectele aerului uscat din procesul de productie. Primele aparate cu rol de a controla umiditatea aerului au fost inventate la inceputul secolului 20 pentru a fi folosite in tipografii. Aparatele de aer conditionat au inceput sa fie folosite la scara larga in anii 1950, pentru a raci aerul din case sau automobile.



Principii de functionare aer conditionat


O idee gresita, dar foarte raspandite, este aceea are loc un transfer de aer prin intermediul echipamentul aparatului, de la exterior catre interior si invers, ca aerul din interiorul camerei este preluat de catre aparatul de aer conditionat si evacuat prin furtunurile ce leaga echipamentul din interior de unitatea exterioara, iar aerul din afara este racit si introdus in interior. Ei bine, aparatele de aer conditionat obisnuite, cele pe care le cumparam pentru a ne raci casa, nu fac asta. Ele doar recircula aerul din interior. Ceea ce se transfera din interior in exterior este nu aerul, ci caldura. Ganditi-va cum ar putea functiona un aparat de aer conditionat in aerul poluat din orase. Desi exista si aparate care folosesc aerul din exterior pe care il amesteca cu aerul din interior, pentru acestea trebuie asigurate filtre de praf ori alti agenti depoluatori. Costul unor astfel de instalatii este insa foarte mare.


Mecanism aer conditionat


Partile functionale principale ale aparatului sunt urmatoarele: compresorul (unitatea exterioara), condensatorul (unitatea exterioara), ventilatoarele (ambele unitati), vaporizatorul (unitatea interioara) si partea de comanda-control.

Ca agent refrigerent in aparatele de aer conditionat se folosesc, la fel ca la frigidere, fluorocarburi, ca freonul, care sa asigure caracteristicile cerute pentru racire si absorbtia caldurii, sau, mai nou, diferite solutii ecologice.


Ce inseamna BTU


BTU = British Thermal Units. 1 BTU reprezinta cantitatea de caldura necesara ridicarii a 0,45 litri de apa cu un grad Fahrenheit (0,56 grade Celsius). 1 BTU este echivalent cu 1,055 jouli. Intelegea comuna este aceea ca BTU reprezinta capacitatea de racire a aparatului.

Aparatele din comert sunt, de regula, de 9000 BTU, 12000 ori 18000 BTU. Comerciantii va vor recomanda cati mai multi BTU. Daca aveti o locuinta de aproximativ 70 m2, cu doua ori trei camere, bine izolata termic, un aparat de 12000 BTU poate fi suficient. Dezavantajul acestei situatii este ca intre camera in care este dispus aparatul si celelalte camere va fi o diferenta de temperatura de 4-5 grade Celsius. Pentru locuinte mai mari, este bine sa luati in calcul mai multe aparate, dispuse in diferite camere.